Сăutare:situație economică
Trump afirmă că Ucraina își poate recâștiga întregul teritoriu. „Granițele originare sunt o opțiune foarte realistă”
Președintele SUA Donald Trump a afirmat, într-o postare pe Truth Social, că Ucraina este capabilă să revină la granițele inițiale, cu sprijinul UE și al NATO. Mesajul a fost postat după o întrevedere…
-
24 Septembrie 07:59
DOSAR TRANSNISTREAN | Moscova va folosi la maximum populația transnistreană pentru a schimba puterea politică la alegerile parlamentare (Audio)
Republica Moldova se află la o cotitură istorică și are nevoie de consolidarea societății și a forțelor proeuropene pentru alegerile din această toamnă, care sunt determinante pentru aderarea…
-
03 August 13:25
Agricultorii vor putea cere rambursarea impozitul funciar pentru anul 2024 din contul TVA acumulat în cont
Inițiativa legislativă cu privire la modificarea Legii privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost susținută astăzi de către Guvern, comunică MOLDPRES.
-
26 Martie 20:40
Destinul Ucrainei – și poate chiar al Republicii Moldova – este pecetluit la Washington, unde Donald Trump orchestrează „moartea libertății ucrainene” și sfârșitul iluziei de securitate europeană (Revista Presei)
„Cronica unei morți anunțate de Donald Trump” este titlul editorialului semnat de Alexandru Tănase în Deschide.md
-
06 Martie 10:42
Directorul interimar al CFM a depus cerere de demisie
Șeful interimar al Căilor Ferate din Moldova, Serghei Tomșa, a depus cerere de demisie. Informația a fost confirmată pentru IPN de către directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.
-
25 Februarie 17:55
Reuters: Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea…
-
29 Decembrie 2024 16:16
Comisia Europeană prelungește suspendarea fondurilor pentru Ungaria pentru că încalcă principiile statului de drept
Comisia Europeană a adoptat astăzi, 16 decembrie, o decizie de prelungire a suspendării fondurilor europene ale Ungariei din cauza nerespectării statului de drept în cadrul regimului general de condiționalitate…
-
16 Decembrie 2024 21:05
DIALOG EUROPEAN | Janis Mazeiks: Riscurile legate de atacurile hibride sunt cele mai mari înaintea alegerilor. Este sigur că Rusia va continua eforturile de a influența politica și alegerile cetățenilor Rep. Moldova (Audio)
Referendumul este o oportunitate unică pentru cetățenii din Rep. Moldova de a-și exprima opinia despre viitorul din țării, despre procesul de integrare europeană, spune șeful delegației Uniunii…
-
18 Octombrie 2024 13:54
Maia Sandu: Referendumul din toamnă cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va defini prezentul și viitorul pașnic al țării pentru următoarele decenii
Referendumul din toamnă cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va defini prezentul și viitorul pașnic al țării pentru următoarele decenii și va consfinți alegerea cetățenilor…
-
18 Martie 2024 14:29
Festivalul Internațional al Artelor Contemporane BEFREEFEST. ICR Chișinău sprijină participarea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț
Festivalul Internațional al Artelor Contemporane BEFREEFEST, ajuns la cea de-a V-a ediție, își așteaptă spectatorii în perioada 3-9 noiembrie 2023, la Teatrul Fără Nume din Chișinău. Ediția…
-
28 Octombrie 2023 15:50
UE, apărată de șantajul economic al puterilor străine: Statele membre au aprobat Instrumentul de combatere a coerciției prin care UE va deveni o putere comercială mai suverană
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni un regulament pentru a ajuta Uniunii Europene și statele sale membre să se protejeze împotriva coerciției economice exercitate de țări terțe.
-
23 Octombrie 2023 15:49
Spania va trimite 950 de soldați în Slovacia și România pentru a întări „flancul de est” al NATO
Spania urmează să consolideze substanțial prezența soldaților săi pe „flancul de est” al NATO în Europa. Va trimite încă 250 de militari la batalionul de luptă din România, iar în Slovacia…
-
14 Iulie 2023 14:56
BNM | Inflația se află pe un trend ferm descendent
Inflația în Republica Moldova se află pe un trend ferm descendent. Aceasta a coborât de la 34,6%, în noiembrie anul trecut, la 18,1%, la finele lunii aprilie. Datele au fost prezentate de către guvernorul…
-
15 Mai 2023 18:37
Bloomberg: Reducerile livrărilor rusești de energie vor costa Republica Moldova peste un miliard de dolari
Reducerea livrărilor rusești și atacurile aeriene din Ucraina vor costa Republica Moldova peste un miliard de dolari în această iarnă, bani necesari pentru a acoperi costurile suplimentare cu energia,…
-
10 Noiembrie 2022 12:40
Protestele antiguvernamentale: motive, cerințe, actori, acțiuni și efecte. Dezbateri IPN
Duminică, 16 octombrie, dar și astăzi, 18 octombrie, au continuat acțiunile de protest în masă antiguvernamentale, organizate de Partidul Politic Șor. În opinia mai multor observatori, fenomenul…
-
17 Octombrie 2022 15:23
Deputatul PAS, Adrian Băluțel: Ilan Șor încearcă să destabilizeze situația în Republica Moldova
Protestatarii care-și manifestă nemulțumirea stând în corturile din centrul Chișinăului sunt plătiți de Partidul Șor. O spune deputatul PAS, Adrian Băluțel, potrivit căruia acțiunea are menirea…
-
21 Septembrie 2022 08:11
Acest guvern va intra în istorie pentru că a reușit să obțină pentru R. Moldova statutul de candidat la aderare, dar și ca urmare a multiplelor crize cărora a trebuit să le facă față / Opinie
Miniștrii din cadrul Guvernului condus de Natalia Gavriliță și-au prezentat astăzi raportul de activitate cu ocazia unui an de guvernare al actualului Executiv. Potrivit premierului, cel mai mare…
-
08 August 2022 13:46
Natalia Gavrilița | Din cauza dificultăților economice și crizei provocate de războiul din Ucraina populația Republicii Moldova are mult de suferit
Miniștrii din cadrul Guvernului condus de Natalia Gavriliță prezintă la această oră raportul de activitate cu ocazia unui an de guvernare al actualului Executiv.
-
08 August 2022 10:31
Antonio Guterres a vizitat Centrul de găzduire a refugiaților ucraineni de la Moldexpo: „Apelul meu puternic către comunitatea internațională este că e nevoie de sprijin masiv pentru R. Moldova”
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a vizitat Centrul de găzduire a refugiaților ucraineni de la Moldexpo. Oficialul ONU s-a arătat impresionat de generozitatea moldovenilor…
-
10 Mai 2022 12:28
Președintele României a insistat, la Bruxelles, asupra necesității unui pachet cuprinzător de asistență multisectorială pentru R. Moldova
Președintele României, Klaus Iohannis, a insistat, la Bruxelles, asupra necesității unui pachet cuprinzător de asistență multisectorială pentru Republica Moldova, care se confruntă cu un val masiv…
-
26 Martie 2022 11:50

